Ce avere are Mugur Isărescu: Guvernatorul BNR a încasat în 2016 o sumă imensă numai din salarii! Iată de unde îi vin atâția bani și cum arată pensiunea acestuia din Drăgășani

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, a încasat anul trecut venituri nete de 1 milion de lei, potrivit datelor din declaraţia sa de avere completată pe 14 iunie 2017.

Potrivit declarației de avere, guvernatorul BNR a avut venituri medii lunare în cuantum de 84.385 de lei pe lună, echivalentul a 18.700 de euro.

Veniturile din salarii ale guvernatorului din 2016, de 1.012.623 de lei, sunt în uşoară scădere (-12%) faţă de anul anterior, când Mugur Isărescu a încasat de la Banca Naţională suma de 1.144.069 lei.

Pe lângă veniturile de la BNR, guvernatorul a mai obţinut anul trecut peste 34.000 de lei din calitatea de membru titlular al Academiei Române, dar şi 1.200 de lei din activitatea didactică de la Academia de Studii Economice.

Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al Securității de dinainte de ’89
În luna martie, o investigație a cotidianului România Liberă arăta că Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al Securității de dinainte de ’89 și s-ar fi folosit de numele de cod ”Manole”.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că nu poate verifica dacă Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică, deoarece legea de funcţionare a CNSAS a fost modificată în anul 2008.

Potrivit reprezentanților BNR, Mugur Isărescu ar fi clarificat de mut timp acest subiect și a explicat într-un interviu acordat pentru Jurnalul Național cum au stat lucrurile și cu ce se ocupa Institutul de Economie Mondială.

”Institutul avea într-adevăr o poziţie specială în epocă. De exemplu, avea acces direct la fluxul Reuters, pentru a accesa preţuri, evoluţii de cursuri valutare, ştiri din economia mondială etc. Analizele cercetătorilor pe baza acestor date ajungeau pe canale specializate la instituţiile abilitate, la Ministerul Comerţului, la Guvern, inclusiv pe masa lui Ceauşescu. Având în vedere importanța şi destinaţia acestora, era precizat cu iniţiale numele tuturor celor care participau la redactarea materialelor, de la analist la dactilografă.

Când am devenit prim-ministru, am cerut explicit să se analizeze activitatea institutului. Concluzia acelei analize a fost una clară: că nu e vorba de aşa ceva! (…) Orice eventuală altă aşa-zisă referinţă nu poate fi decât un prefabricat, aşa cum au fost multe pe această tema din 1989 încoace. În 27 de ani, tot ce se făcea acolo a fost verificat şi rasverificat. Aşa că eventualele insinuări, care pot apărea, nu pot fi decât noi episoade din lungă lista de strădanii de a fi acuzat cu orice preţ de către aceeaşi oameni care şi-au făcut un subiect cotidian din persoană mea,” declara guvernatorul BNR.

Pensiunea lui Mugur Isărescu de la Drăgăşani, recomandată de un site de vacanţe de lux.

Pensiunea cu cramă şi „fabrică” de vin ridicată de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, este recomandată în termeni laudativi de un site specializat în vacanţe de lux.

Site-ul World Itineraries prezintă proprietatea lui Mugur Isărescu de la Drăgăşani şi ne lasă să aruncăm o privire în domeniul celui mai longeviv guvernator de bancă naţională din lume.

Totul este nou şi cu un bun gust dincolo de orice reproş. Mugur Isărescu în persoană le-a făcut un tur celor de la World Itineraries şi s-a lăsat fotografiat în ţinută lejeră, pantaloni scurţi şi tricou cu David Bowie (guvernatorul şi-a mărturisit mai demult pasiunea pentru muzica anilor ’70).

Guvernatorul are o instalaţie supermodernă din Italia unde face vinurile, pe care le pune la învechit în butoaie din stejar din Transilvania.

Pentru degustări se merge în crama răcoroasă de la subsol sau, dacă e frumos afară, pe terasa de unde se vede toată valea din jur, dar şi Carpaţii în depărtare.

surse: romaniatv.net, libertatea.ro

Loading...