Ce i-a spus Iohannis lui Ludovic Orban în spatele ușilor închise. Ce s-a întâmplat ieri la PNL:

Ce i-a spus Iohannis lui Ludovic Orban în spatele ușilor închise. Ce s-a întâmplat ieri la PNL:

Liberalii şi-au propus un scor mare, au vrut ca preşedintele Klaus Iohannis să câştige în faţa candidatului PSD, Viorica Dăncilă, cu cel puţin 35 de procente.

Loading...

Atmosfera a fost entuziastă la sediul central al PNL din Aleea Modrogan în ziua votului decisiv de la prezidențiale. Liberalii au monitorizat pe tot parcursul zilei de vot evoluţia prezenţei, în ţară şi în străinătate, şi au făcut calcule pentru o victorie categorică a preşedintelui Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit cu echipa de campanie jumătate de oră şi a inspectat pregătirile pentru momentul prezentării rezultatelor exit-poll-urilor, de la ora 21.00. În curtea sediului PNL din Modrogan s-au instalat două corturi, precum şi scena pe care liderii PNL, în frunte cu preşedintele Klaus Iohannis, au urmărit, la închiderea secțiilor de votare, pe un ecran uriaş, rezultatele din exit-poll-uri.

Liberalii, optimişti că se va atinge milionul de voturi în diaspora Dacă în prima parte a zilei se vorbea despre o mobilizare exemplară a diasporei, după ora 16.00, deja aşteptările liberalilor fuseseră depăşite. Liderii vorbeau despre atingerea pragului de un milion de voturi în diaspora, din care 90% pentru preşedintele Klaus Iohannis. Liberalii vorbeau şi despre o mobilizare în judeţele controlate de PSD, precum Olt, Gorj, Giurgiu, Teleorman, Vaslui şi Neamţ, dar şi în Dolj, Gorj Dâmboviţa și Galaţi.

„Se votează masiv în sud, în Oltenia. PSD s-a mobilizat”, spuneau liberalii, duminică, după ora 16.00. Calculele liberalilor arătau că, dacă în primul tur social-democraţii câştigaseră 8 judeţe, în turul doi ar rămâne, totuşi, cu doar 5 judeţe cu victorie categorică. „A crescut ritmul în urbanul mare și în cartierele mari de lângă marile oraşe”, spuneau cei de la PNL, care mizau pe mobilizarea primarilor liberali. „Noi ne luptăm acum să îl aducem pe preşedinte între 65 şi 70 de procente, iar ei (PSD – n.r.) se luptă să o aducă pe Dăncilă la 35-40%”, discutau liberalii.

Potrivit acestora, numărul mare de voturi din diaspora va aduce preşedintelui o victorie categorică, doar în străinătate, şeful statului urmând să primească între 6 şi 8 procente. Pe seară a început să scadă ritmul prezenţei la vot, iar liderii partidului s-au strâns la sediu. Procentele vehiculate erau între 62 şi 65 pentru Klaus Iohannis. Şi ritmul din diaspora a scăzut după ora 18.00. Ţinta de un milion de voturi nu mai era de actualitate, iar liberalii vorbeau deja de maximum 910.000 de voturi în străinătate.

Atmosferă de sărbătoare cu produse tradiţionale şi arăbeşti

La sediu s-au servit produse tradiţionale, mici şi friptură, murături şi gogonele, dar şi produse cu specific arăbesc, humus, tabouleh, iaurt, măsline şi lipie. S-au comandat baxuri întregi de şampanie, pentru a sărbători victoria fără echivoc a lui Klaus Iohannis. După ora 19.00 a ajuns la sediul partidului şi liderul Ludovic Orban. Vizibil mulţumit de cum decurge procesul de votare, acesta a mărturisit presei că a pariat că preşedintele Klaus Iohannis va câştiga cu 69,5%. Prezenţa la vot din primul tur a fost depăşită la ora 19.14. Însă erau slabe şanse să se depăşească, la 21.00, prezenţa din turul doi al alegerilor din 2014, când la vot s-au prezentat 64% dintre românii cu drept de vot. În curtea sediului PNL s-au strâns zeci de simpatizanţi şi membri ai partidului. Cu o oră înainte de închiderea urnelor, jocul părea încheiat pentru PSD. Liberalii calculau că Viorica Dăncilă va avea între 30 şi 32 de procente, în timp ce Klaus Iohannis înregistra 68% din voturi, inclusiv cu voturile din diaspora.

Klaus Iohannis a ajuns la sediul central al PNL la 20.30. A fost întâmpinat de liderul Ludovic Orban şi de şeful de campanie, Dan Motreanu. Preşedintele le-a mai potolit entuziasmul celor din PNL. „Stai mai întâi să câştigăm şi după aia să ne felicităm”, a spus şeful statului. Ora 21.00 a adus confirmarea victoriei categorice a preşedintelui, care preia un nou mandat de cinci ani în fruntea ţării. Alături de liderii partidului, pe scenă, Klaus Iohannis a mulţumit românilor pentru victorie şi i-a asigura că va fi „preşedintele tuturor”. „Nu există mai multe Românii, aşa cum se dorea să se creadă. Există o singură Românie, România noastră, a tuturor”, a spus şeful statului, care i-a pomenit în discurs și pe românii care au votat-o pe Viorica Dăncilă, dar şi pe nemulţumiţii care au absentat la vot. Klaus Iohannis a amintit că urmează două runde de alegeri, locale şi parlamentare, şi a vorbit despre o nouă majoritate parlamentară.

Președintele s-a retras apoi în sediul PNL, pentru a stabili noile proiecte ale mandatului, alături de guvernul său. Urmează pentru liberali rectificarea bugetară şi proiectul de buget pe 2020, cât mai urgent.