Calendar pentru plantarea răsarurilor și a semințelor

Calendar pentru plantarea răsarurilor și a semințelor

Ca regulă principală de urmat este faptul că niciodată nu plantăm răsadurile într-un substrat rece. Până ce temperatura solului nu a ajuns la + 9-10 grade nu vom începem plantarea.

Loading...

Legume care se seamănă sau se plantează în februarie:

20-28 februarie: morcov, pătrunjel, mărar, leuștean, ridichi de lună, ceapă, usturoi, ceapă verde de iarnă, mazăre, spanac, salată, plantarea rizomilor de hrean;

Semințele trebuie să fie sănătoase iar straturile de pământ se acoperă cu un rând fin de gunoi de grajd, nu prea gros tocmai pentru a permite legumelor să răsară.

Când se plantează legumele în grădină – Legume care se seamănă sau se plantează în martie:

1-10 martie: morcov, pătrunjel, mărar, leuștean, ridichi de lună, ceapă, usturoi, arpagic, mazăre, spanac, salată pentru căpățână;

10-20 martie: morcov, pătrunjel, mărar, leuștean, ridichi de lună, ceapă, cartofi timpurii, mazăre, spanac, salată pentru căpățână, măcriș;

20-30 martie: ridichi de lună, cartofi timpurii, spanac, măcriș, mărar, plantat soiuri de varză pentru producție timpurie;

Tot în luna martie se poate face și repicatul răsadurilor în cuburi sau ghivece nutritive destinate culturilor timpurii de câmp (tomate, ardei, vinete.

În a doua jumătate a lunii se plantează în răsadnițe castraveții și ardeii dar se pregătesc solariile pentru tomate și vinete. Tot în martie, se continuă dezinfectarea răsadnițelor, solariilor cu formalină sau sulfat de cupru.

Când se plantează legumele în grădină – Legume care se seamănă sau se plantează în aprilie:

1-10 aprilie: ridichi de vară, dovlecei, cartofi timpurii, spanac, ardei și roșii răsad, mărar, soiuri de varză pentru producție timpurie;

10-20 aprilie: ridichi de vară, dovlecei, dovleci de copt, pepene galben, pepene verde, spanac, porumb pentru fiert, mărar, plantat soiuri de varză pentru producția semitimpurie, plantat roșii și ardei;

20-30 aprilie: sfecla roșie, castraveți, dovleac de copt, dovlecei, pepene verde, pepene galben, fasole, porumb pentru fiert, mărar, plantat soiuri de varză pentru producție semitimpurie, plantat roșii și ardei.

Până la mijlocul lunii aprilie se mai pot planta în grădină:

– Rădăcinoasele (morcovi, pătrunjel, păstârnac) în rânduri, distanță de 25 cm; salata, spanacul;

– Se seamănă soiuri de mazăre târzie, sfeclă roșie și sămânță de ceapă;

De la mijlocul lunii aprilie începe:

– Plantatul vărzoaselor, guliei și a conopidei;

– Semănatul cartofilor preîncolțiți la distanța de 70 cm între rânduri, iar pe rând, între cuiburi, 30-40 cm, la adâncimea de 10 cm;

– Semănatul fasolei, castravetelui, pepenelui și dovlecelului;

– Se mai poate semăna încă sfecla roșie la 30 cm între rânduri;

– Plantarea țelinei la distanță de 40 cm între rânduri și pe rând;

– Semănatul porumbului dulce;

-La sfârșitul lunii se poate planta răsadul de roșii timpurii și ardei.

Când se plantează legumele în grădină – Legume care se seamănă sau se plantează în mai:

1-20 mai: castraveți, fasole, porumb dulce, plantat ardei, roșii și vinete;

20-30 mai: plantat varză pentru producția de vară, plantat varză creață, plantat gulii, castraveți, andive, porumb dulce, mărar, fasole verde.

Când se plantează legumele în grădină – Legume care se seamănă sau se plantează în iunie:

1-10 iunie: varză pentru producția de vară, varză creață, gulii, castraveți, andive, porumb dulce, mărar, fasole verde;

10-20 iunie: castraveți, porumb dulce, mărar, fasole verde;

20-30 iunie: varză pentru producția de toamnă, plantat gulii, sfeclă roșie, castraveții, cartofi de toamnă, fasole verde, mărar.

CITESTE SI: Știai că mărarul trebuie plantat lângă morcov și varză? Dacă nu făceai asta, este cea mai mare greșeală! Uite cum să asociezi corect plantele în grădină pentru a te bucura de o recoltă generoasă:

Gradina nu este doar un spatiu care sa aduca un plus de estetica unei proprietati. Ea trebuie sa da si masura unui spirit pragmatic care sa imbine armonios frumosul cu practicul pentru rezultate finale lesne de contabilizat din ambele perspective. Iată cum sa asociezi plantele astfel incat sa isi favorizeze reciproc dezvoltarea astfel incat sa aveti o toamna bogata sub toate aspectele.

Stiati, de exemplu, ca este recomandat sa asociati mararul cu morcovii si cu varza? Explicatia data de horticultori este una simpla: mararul induce in eroare musca morcovului, un daunator care isi depune ouale pe radacina legumei pe care noi o consumam. Acelasi efect il are si asupra insectelor care ne dau productia de varza peste cap.

Asa cum sosul de rosii merge de minune in combinatie cu cateva frunze de busuioc, la fel si cele doua plante cultivate una langa alta (poza de deschidere) coabiteaza ca la carte, cu planta aromatica tinand departe daunatorii de patlagele.

Dar stiati ca arpagicul, ceapa sau usturoiul merg mana in mana cu trandafirii? O combinatie de mirosuri oarecum neobisnuita, dar aici sta si explicatia. Aceste arome puternice tin departe de trandafiri puricii de plante pentru o explozie florala plina de savoare in gradina voastra.

Ramanem tot la capitolul arome puternice pentru care apelam, de data aceasta la menta. In timp ce va procurati direct de la sursa cateva frunze pentru o limonada racoroasa vara, menta tine departe moliile, puricii de plante si alte insecte daunatoare de rosiile si de varza din gradina.

O alta combinatie este oregano cu fasolea sau brocoli. Nu numai ca iarna plina de arome iarasi pacaleste intrusii, dar se spune ca transfera un pic din aroma sa si pastailor de fasole.

Specialistii spun ca e bine sa tineti salvia departe de rasadurile de castraveti. Atat insa, pentru ca salvia face casa buna cu rozmarinul, varza si morcovii, potentandu-si reciproc aromele sau, dupa caz, protejand de oaspetii nepoftiti, printre care si melcii.

Nu in ultimul rand, cultivati cimbru in apropierea rosiilor. Florile ierbii aromatice atrag albinele care favorizeaza si polenizarea plantei vecine si, implicit, o mai buna dezvoltare a acesteia.

Sursa: casepractice.ro